Cele trei fiice ale Evei (ediție de buzunar)
×

Cele trei fiice ale Evei (ediție de buzunar)

0,00 (0 voturi)
29,95 Lei
29,95 Lei Vandut de BOOKZONE.RO
Vandut de BOOKZONE.RO

Descriere

În drum spre casa unor prieteni, unde e invitată la cină, Peri – soţie casnică şi mamă a trei copii – este pusă în faţa unui fapt neplăcut: îi este furată geanta de pe bancheta din spate a maşinii. Reuşind s-o recupereze şi cercetîndu-i cu mîini tremurătoare conţinutul, dă peste o poză polaroid din anii de studenţie la Oxford, ce are în centru un profesor charismatic şi nonconformist înconjurat de trei studente. Imaginea îi readuce dintr-odată în minte trecutul. Mai întîi îşi vede familia scindată, în care mama este sensibilă la moştenirea religioasă, pe cînd tatăl se închină raţiunii, privind credinţa ca pe o formă de ignoranţă. Apoi anii de studenţie la Oxford, unde se împrieteneşte cu Shirin, o englezoaică-iraniană atee, şi cu Mona, o americancă-egipteană religioasă, cu care poartă discuţii aprinse despre islam şi feminism în casa din Jericho unde locuiesc împreună. Trei tinere aduse împreună de capriciile sorţii, Shirin, Mona şi Peri sînt Păcătoasa, Credincioasa şi Nehotărîta, care încearcă să treacă peste diferenţe şi prejudecăţi şi să-şi găsească locul într-o lume din ce în ce mai ameninţătoare

Iti mai recomandam si

10%

Viata lui Adam si a Evei este in totalitate o lucrare ...

- Herald -

44.10 Lei - 49.00 Lei

bookzone.ro

0%

Volumul de faţă reuneşte Fragmente din Jurnalul lui ...

- Polirom -

24.81 Lei - 24.90 Lei

bookzone.ro

25%

Fiice fara tata. Asteptarea tatalui in imaginarul ...

- Philobia -

36.00 Lei - 48.00 Lei

bookzone.ro

15%

După ce Adrian își lansează propria afacere, începe să ...

- Litera -

29.74 Lei - 34.99 Lei

bookzone.ro

5%

Standish trăieşte cu bunicul lui în “Zona ...

- Grupul Art -

36.10 Lei - 38.00 Lei

bookzone.ro

5%

O noua ancheta a consulului Aurel Timescu, continuarea ...

- Crime Scene Press -

31.35 Lei - 33.00 Lei

bookzone.ro

25%

Leadershipul se bazeaza pe un set de principii universale, ...

- Amaltea -

33.75 Lei - 45.00 Lei

bookzone.ro

15%

Căsniciile nefericite au adesea în spate un motiv aparent ...

- Curtea Veche -

51.00 Lei - 60.00 Lei

bookzone.ro

15%

Redescopera geniul vizionar al lui Jules Verne si ...

- Litera -

33.99 Lei - 39.99 Lei

bookzone.ro

15%

De unde venim? Unde ne ducem? De această dată, profesorul ...

- Rao -

39.10 Lei - 46.00 Lei

bookzone.ro

0%

Anul 1883, Islanda. Cu puţin timp înaintea nopţii polare, ...

- Polirom -

22.94 Lei - 22.95 Lei

bookzone.ro

0%

Al 27-lea oraş este un roman deosebit de puternic, ...

- Polirom -

29.94 Lei - 29.95 Lei

bookzone.ro

0%

O tînără coboară pe scara de urgenţă a unei ...

- Polirom -

27.94 Lei - 27.95 Lei

bookzone.ro

Pe fundalul anului 1Q84, al Sinfoniettei lui Janáček, ...

- Polirom -

24.95 Lei

bookzone.ro

0%

Rămînem în 1Q84 sau există totuşi o portiţă înapoi ...

- Polirom -

27.94 Lei - 27.95 Lei

bookzone.ro

0%

Premiul Nobel pentru Literatură 1920Traducere din limba ...

- Polirom -

24.93 Lei - 24.95 Lei

bookzone.ro

0%

Romanul Impreuna a fost ecranizat in 2007 de ...

- Polirom -

29.94 Lei - 29.95 Lei

bookzone.ro

0%

Roman de maturizare, roman al deformarii, 12 povestiri cu ...

- Polirom -

24.93 Lei - 24.95 Lei

bookzone.ro

0%

Selecţia de faţă din proza lui Borges reuneşte două ...

- Polirom -

34.81 Lei - 34.90 Lei

bookzone.ro

0%

Romanul a fost ecranizat în 2004, în regia lui Roger ...

- Polirom -

24.81 Lei - 24.90 Lei

bookzone.ro

Iti place Produsul? Distribuie si prietenilor tai:

×